Odd.

Cand sangele mi se usuca in vene,
Si inima mea nu mai simte nici un fel de durere,
Pot sa simt,ceva se intampla,
Ceva ce nu am mai simtit pana acum...
Cand mintea mea nu mai gandeste,
Cand ochii nu-mi mai sclipesc,
Sper,
Sa fie cineva acolo...
Cand inima nu-mi mai bate,
Si plamanii nu-mi mai respira,
Cui ii pasa?!
Ii pasa cuiva?!

Ceva se intampla...ceva grav...

ceva ciudat...numai eu simt asta...

si ma intreb de ce numai eu simt asta?

Ciudat...oare celorlalti le pasa?

Oare sa fie in imaginatia mea acest "ceva"

care se va intampla?Oare am un cosmar?

Ce se intampla cu mine?De ce am sentimentele astea ciudate?

Release me from this nightmare!Release me!

Life=Game?

Oare aceasta viata pe care o avem e un joc pe care trebuie sa-l jucam cu totii?Pe care trebuie sa-l terminam,indiferent daca pierdem sau nu?Unii ar defini viata ca fiind un joc,de fapt e si joc aceasta viata,dar are si o parte de seriozitate in ea.Pana la urma cu totii ne-am distrat macar o data fie ca am vrut sau nu.Poate unii nu se straduiesc destul "sa castige",poate altii nu se implica prea mult si-si zic in gand "las'ca se rezolva totul,o sa am o viata de neuitat.",in loc sa se gandeasca la ceea ce ar trebui sa faca pentru a "castiga jocul".Da,viata e un joc.De ce?Pentru ca uneori "platesti"pentru ceea ce faci,alteori "castigi si esti mandru",alteori "pierzi si cazi,abia daca te mai ridici".

O zi[Dor de copilarie 8->].

Stau pe iarba...si ma gandesc la niste prieteni...imi aduc aminte de nazbatiile pe care le faceam impreuna cu acei buni amici.Peste putin timp,m-a cuprins o melancolie...de nedescris...atunci,Emmi ma intreaba ce am patit.Ii raspuns sec "Nimic...",ea stie ca am ceva,stie ca ma macina ceva....si ma macina faptul ca imi e dor de niste prieteni din copilarie...niste copii minunati...pe care apuc sa-i vad in fiecare vara si de craciun...uneori rar..alteori des...asta ma macina pe mine...dorul de niste vechi si buni prieteni.Ma ridic plina de melancolie de pe iarba...;in drum spre casa...sunt tacuta...abia ma tin pe picioare...era prima oara cand eram atat de melancolica si imi era lene sa merg...imi ziceam in gand"nu mai merg.ma opresc si ma pun pe jos!",dar in acelasi timp...nu aveam chef de absolut nimic...decat de o perna si de un somn adanc...si de amicii mei!Atat!Nimic mai mult...daca imi doresc mai mult..stiu ca imi fac iluzii...asa ca ma multumesc cu ce am:o sora mai mare,o prietena pe care o consider sora,si ceilalti amici minunati.Desigur...imi doresc multe...ca orice alt copil...dar stiu ca nu le pot avea pe toate...asa ca ma rezum la ce am.